ROCA News

BICO se extinde la nivel regional și intră pe piața din Republica Moldova, odată cu achiziția Terra Impex

București, 24 martie 2022. BICO Industries, principalul producător de plasă din fibră de sticlă din România și parte a holdingului de materiale de construcții ROCA Industry, se extinde la nivel regional și intră pe piața din Republica Moldova. Producătorul român a finalizat achiziția integrală a companiei Terra Impex SRL din Zona Economică Liberă Vulcănești, Republica Moldova, cele două având același obiect de activitate.

"Această nouă tranzacție din cadrul holdingul ROCA Industry vine într-un context regional dificil, însă filozofia noastră de business este una pe termen lung, iar acolo unde unii văd doar riscuri, noi căutăm oportunități de creștere. Credem în forța antreprenoriatului și a parteneriatului, iar achiziția Terra Impex este în linie cu strategia noastră de dezvoltare prin sinergii între companii din același sector de activitate. În același timp reprezintă un moment important după listarea holdingului nostru la Bursa de Valori București și totodată un pas strategic prin care BICO Industries își crește semnificativ capacitatea de producție. Obiectivul BICO pentru următorii cinci ani este să ajungă unul dintre cei mai importanți jucători din regiune prin implementarea unui plan ambițios de investiții directe în extinderea capacității de producție și a portofoliului de produse, dar și în echipă”, a declarat Liviu Stoleru, CEO ROCA Industry.

Prin tranzacţia semnată pe 6 decembrie 2021 și finalizată în 23 martie 2022, ROCA Industry își exprimă încrederea în oportunitățile pe termen lung din regiune.

Avem o strategie cu trei piloni de dezvoltare, primul dintre ei fiind creșterea capacității de producție a fabricii din Republica Moldova (Terra Impex SRL) cu 50%, ajungând astfel până la 30 milioane mp/an. Valoarea totală a planului de investiții, care include și achiziția, se ridică la 19 milioane lei. În același timp, până la sfârșitul lunii aprilie vom finaliza un proiect de investiții, în valoare totală de 12 milioane lei, prin care vom extinde cu 30% capacitatea de producție a fabricii BICO din Vaslui. Nu în ultimul rând, la fabrica din Piatra Neamț vom aborda un proiect de investiții, cu o valoare totală estimată la 44 milioane lei, pentru dezvoltarea unor noi linii de business din spectrul textilelor tehnice, alimentând astfel strategia de inovare a organizației noastre”, declară Adrian Butuc, CEO BICO Industries.

BICO Industries a înregistrat anul trecut  o cifră de afaceri de 83,9 milioane de lei (+46% față de 2020), cu EBITDA de 7,7 milioane de lei, marja EBITDA fiind de 10%. Acționarii companiei sunt ROCA Industry (70%) și Bîrliba Mihai (30%).

Listată pe piața AeRO a Bursei de Valori București, unde se tranzacționează sub simbolul bursier ROC1, HOLDINGROCK1 (ROCA Industry) este inclusă și în indexul BETAeRO, care cuprinde cele mai relevante companii din această piață.

În cele 5 luni de la înființare, ROCA Industry a adus sub umbrela sa BICO Industries (70%), Sarcom (100%) și Terra (100%), iar în prezent se află pe ultima sută de metri în procesul de finalizare a tranzacției pentru preluarea pachetului majoritar (70%) al Eco Euro Doors, producător român de uși destinate construcțiilor rezidențiale

bico-terra