Oana este Senior Legal Advisor în cadrul ROCA Investments, cu 10 ani de experiență în domeniul juridic, specializată în M&A, drept comercial, guvernanță corporativă, piețe de capital, conformitate și insolvență. Oferă suport juridic în tranzacțiile directe și indirecte ale fondului, coordonează proiecte punctuale precum majorări de capital, emisiuni de obligațiuni sau listări la BVB și asigură conformarea cu reglementările aplicabile. Contribuie activ la dezvoltarea fondului și a companiilor din portofoliu, prin structurarea și implementarea soluțiilor juridice optime, gestionarea riscurilor și facilitarea deciziilor strategice, susținând astfel o creștere sustenabilă și generarea de valoare pe termen lung.