ROCA News

ROCA devine partener Yellow.Menu, restaurant online specializat pe lunch delivery

Platforma ROCA își continuă dezvoltarea cu o investiție în piața de food, prin implicarea în majorarea de capital a SC YELLOW RESTAURANT SRL, companie care deține și operează platforma web și aplicația Yellow.Menu. În urma unei investiții de 300.000 e euro in capitalul companiei, ROCA detine la acest moment 30% platformei Yellow.Menu. Decizia ROCA se bazează pe performanțele înregistrate pe piața de delivery la nivel european, iar trendul crescător în care acestea se încadrează indică și un mare potențial pentru viitor.

„Dintre cele trei segmente din piața de food (restaurante clasice, agregatori şi business-uri integrate de livrări), ultimul a atins rezultate remarcabile în ultimul deceniu. Am intrat ca parteneri în Yellow.Menu datorită acestor cote înalte de performanță pentru nișa delivery și credem că putem aduce plus valoare atât în companie cât și la nivel de piață. Investiția ROCA este dedicată în totalitate dezvoltării și avem siguranța că se va capitaliza într-un timp scurt”, a declarat Alexandru Tănase, Manager Investiții ROCA

YELLOW RESTAURANT propune o soluție completă de delivery și oferă o experiență culinara de „chef”. De la înființare, compania a crescut susținut, reușind să înglobeze 10.000 de clienți activi în aplicaţie, a construit de la zero o bază de date de 2.500 de rețete unice și a dezvoltat in-house sistemul informatic care integrează atât activitatea de producție cât şi de livrare – distribuție.

Odată cu intrarea în această companie, ROCA se alătură unor antreprenori români de succes, cu un background care îi recomandă drept profesioniști în business. Este vorba despre Velenza Iulian, fondatorul şi dezvoltatorul WorldClass Fitness, și Florin Stoian, fondator şi dezvoltator al aplicaţiei de taxi Star Taxi.

"Din prima zi de la lansare Yellow.Menu și-a dorit să aducă o noua abordare în piața de food delivery, unde tehnologia alături de cei mai pricepuți chefi să ofere o experientă culinară unică. Considerăm că am reusit acest lucru, iar acum împreuna cu Platforma Roca, vom duce această experientă și mai departe, dorind să fim o soluție zilnică pentru clienții noștri prin dezvoltarea de produse și servicii noi." a declarant Florin Stoian fondator si CEO al Yellow.Menu.

Alături de ROCA, compania își propune o deschidere de locaţie nouă în Cluj-Napoca.

Conform Euromonitor, analiza pieței europene pentru 2010-2017 a reliefat o valoare de 24,84 miliarde de Euro pentru furnizorii de take-away, în creștere cu peste 12% în contextul unei scăderi drastice de 7,5% pe piața restaurantelor clasice. Conform aceleiaşi surse, piaţa de delivery a înregistrat o îmbunătățire de 30% caracterizată prin creșterea cererii pentru produse de calitate dar și o concurență redusă în acest sector.

Alexandru Tanase Manager investitii ROCA